VIZIUNE

Anul 2001 a însemnat pentru mulţi agenţi economici momentul de creştere zero. Era o perioadă în care retrocedarea titlurilor de proprietate atinsese un nivel mulţumitor pe plan naţional. Tranzacţiile cu terenuri deveniseră o afacere mai profitabilă decât investiţiile la bursă. În acest context, au apărut din ce în ce mai multe bănci comerciale care, pe lângă creditele de consum, începeau să ofere şi credite ipotecare. Avea să urmeze, cum era şi normal, o perioadă efervescentă în domeniul construcţiilor şi implicit în cel al materialelor de finisaj. Grupul MGA îşi stabilise deja strategia de dezvoltare pentru următorii ani.

După un succes rapid cu primele produse fabricate cu utilaje proprii (EUROCHIT – CHIT DE ROSTURI), Grupul MGA şi-a orientat mare parte din profit în achiziţionarea unor noi linii tehnologice şi aparatură de laborator.  Au urmat, rând pe rând, alte produse care au avut rolul de a consolida poziţia Grupului MGA.  EUROGLET şi PLASTYGLET au revoluţionat practic piaţa gleturilor. EUROGLET este considerat cel mai popular produs de finisaj, adunând, în doar cinci ani, valori impresionante: peste 200.000 de tone distribuite la nivel naţional.

PLACOFIX a devenit încet încet unul dintre cei mai solicitaţi adezivi pentru gresie şi faianţă. De renumele acestuia se leagă şi succesul absolut pe care l-a înregistrat PLACOFIX POLISTIREN, adeziv pentru lipirea şi spăcluirea plăcilor de polistiren. Tot în această perioadă EUROCHIT STUCK reuşea să convingă din ce în ce mai mulţi aplicatori de calitatea desăvârşita a formulei de fabricaţie, tipică produselor MGA.

PASIUNE

Odată consolidată pe piaţă poziţia materialelor profesionale pentru finisaj din România, Grupul MGA a început etapa a doua de dezvoltare.  Astfel, după ore întregi petrecute în laboratoarele de cercetare şi după zile şi nopţi de testare în condiţii de şantier, Grupul MGA a început dezvoltarea propriilor game profesionale de adezivi, şape, chituri şi gleturi de perete.

Anul 2007 este considerat anul deplinei maturităţi profesionale, anul în care au fost lansate cele mai noi soluţii de finisaj propuse de Grupul MGA.

Gama de adezivi a fost dezvoltată cu o nouă linie de produse pentru aplicaţii profesionale. Astfel, pe lângă cele trei produse din gama PLACOFIX (INTERNO, EXTERNO şi POLISTIREN) au apărut, într-o primă fază, alte nouă materiale profesionale de finisaj. Linia de adezivi poartă numele PRIMOFIX şi are în componenţa reţetelor de fabricaţie microfibre de armare şi ranforsare, aditivi specifici şi alte materii prime atent selecţionate.

PRIMOFIX, linia profesională de adezivi produsă de Grupul MGA, are o gamă largă de aplicaţii. Denumirile acestor produse sunt elocvente, înlesnind recunoaşterea spontană a domeniului de utilizare. Astfel, în gama de adezivi profesionali cu microfibre de armare, PRIMOFIX, avem următoarele produse: PLACO-PLAC, PORCELANICO, FLEXIBLE, FIBRO-MINERAL, AQUATICO, GRANI-MARMOR, ANTIBACTERIAN, RADIANTE şi TRAFICO.

Tot în 2007 a fost lansat primul glet de finisaj cu microfibre de armare YESO-FINO. Acesta a fost extrem de bine primit de aplicatorii profesionişti datorită proprietăţilor sale excepţionale:

        - Nu necesită şlefuire

        - Poate fi aplicat în straturi foarte subţiri

        - Alb imaculat, fără fisuri

EUROGLET YESO-FINO este doar începutul în strategia de dezvoltare a unei game profesionale complete din care mai fac parte: EUROGLET ANTIBACTERIAN, EUROGLET AQUATICO, EUROGLET RAPIDO, EUROGLET ESCAYOLA şi EUROGLET POLISTIREN.

DISCIPLINA

În anul 2007 au fost date în folosinţă noi unităţi de producţie ale Gupului MGA:

        - Fabrica de profile şi baghete ornamentale din PVC — FORFIX

        - Fabrica de polistiren expandat şi ignifugat — POLISTIREN MGA

Cele două unităţi de producţie au adunat un efort investiţional de peste 20 milioane de euro şi vin să completeze sensul sintagmei „MGA în casa ta!”.

Capacitatea de producţie a fabricii de profile şi baghete din PVC este de peste 5 milioane de metri liniari pe an.

Fabrica de polistiren funcţionează în noul centru de producţie al Gupului MGA din Clinceni, amplasat pe un teren de 20.000 mp, care cuprinde în planul de dezvoltare o clădire de birouri şi trei hale de producţie şi depozitare, în suprafaţă totală de aprox. 8000 mp.

Capacitatea de producţie a fabricii de polistiren este de aproximativ 500.000 mc/an. Aici se produc multiple tipodimensiuni de polistiren, cu densităţi optimizate pentru aplicaţiile de termoizolare, inclusiv plăci cu sistem de îmbinare tip nut-feder.

Polistirenul MGA este un produs realizat după cele mai exigente norme europene ale calităţii. De aceea, Grupul MGA a lansat Campania Naţională de Acordare a Paşaportului Termic MGA pentru clădirile care sunt termo-izolate cu cele mai performante produse din domeniu: PLACOFIX POLISTIREN şi POLISTIREN MGA.

Gupul MGA mai deţine o modernă capacitate de producţie situată în comuna Domneşti. Aici, pe o suprafaţă de 40.000 mp, sunt amplasate moderne unităţi de producţie, hale de depozitare, laboratoarele de cercetare-testare şi o clădire de birouri.

MISIUNE

Toate aceste etape de dezvoltare nu ar fi fost posibile fără aportul nemijlocit al unei echipe profesioniste, capabilă în orice moment de performanţă în fiecare domeniu al activităţii Gupului MGA.

Peste 250 de angajaţi permanenţi, alături de o echipă de colaboratori externi şi de o reţea impresionantă de distribuitori, fac  astăzi posibilă poziţionarea Gupului MGA în fruntea preferinţelor aplicatorilor profesionişti şi a beneficiarilor din Romania.

În paralel, Gupul MGA dezvoltă un plan coerent de comunicare a imaginii şi produselor proprii în mass-media naţională şi locală. Campania urmpreşte să se adreseze direct publicului ţintă vizat şi, de aceea, majoritatea plasamentelor spoturilor video este realizată în timpul transmisiunilor sportive.

Târgurile şi expoziţiile de profil constituie o verigă la fel de importantă în strategia noastră de marketing, ca şi organizarea periodică a conferinţelor de comunicare. La ediţia din 2007 a CONSTRUCT-EXPO, Gupul MGA şi-a văzut răsplătite eforturile din ultima perioadă, primind cele mai înalte distincţii acordate de ROMEXPO şi CCIMB: „Marele premiu pentru avangardism”, respectiv „Premiul de excelenţă pentru produsul PLACOFIX”.

Avem convingerea că am reuşit să ajungem la un nivel profesional atât de ridicat încat să putem da asigurări depline în ceea ce priveşte o relaţie stabilă şi fructuoasă de colaborare pentru ca, într-o zi, să trăim împreună valoarea sintagmei-slogan: „MGA în casa ta!”

 
IN INSOLVENTA
CONFORM DECIZIEI TRIBUNALULUI BUCURESTI
SECT. VII –a COMERCIALA
din data de 22.02.2011
in dosarul Nr. 1239/3/201
Copyright ©2008 MGA